resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Starea sănătății publice

Autor: Dr. Marius I. UNGUREANU | 8 Ianuarie 2016
Starea sănătății publice
     Rezultatul votului final asupra legii care interzice fumatul în toate spațiile publice închise din România a dat naștere unor dezbateri cel puțin la fel de intense precum cele de dinainte de vot. Din fericire, datorită eforturilor și perseverenței inițiatorilor legii și celor care au susținut demersul, rezultatul votului a fost unul favorabil pentru sănătatea românilor. Acest episod demonstrează că, printr-o abordare coerentă, susținută și documentată, lucrurile pot fi schimbate în bine. Însă reacțiile de după – în principal acuzațiile la adresa celor care încearcă să reglementeze comportamentul de fumat în prezența altor persoane (ceea ce duce la fumat pasiv) – demonstrează că lucrurile nu stau tocmai perfect.
     În pofida aparențelor, sănătatea publică în România este prea puțin cunoscută. Avem funcționari care lucrează în instituții de sănătate publică, dar prea puțini specialiști în sănătate publică. Avem o specialitate de rezidențiat, dar prea puțini absolvenți care o aleg cu gândul de a o practica la un standard acceptabil. Și, pe lângă toate acestea, avem o populație în majoritate cu un nivel scăzut al alfabetizării în sănătate (pe lângă o parte însemnată cu un nivel redus de alfabetizare). Desigur, nu avem date care să susțină aceste diagnostice – în principal din primele două motive menționate mai sus.
     Dacă sănătatea publică ar funcționa în România, am putea vedea acest lucru cu ochiul liber – printre altele, nu am fi fruntași la numărul și gravitatea accidentelor rutiere, nu am avea o populație educată de ve
Publicitate
dete cu privire la vaccinuri, nu am ascunde adevărul cu privire la infecțiile nosocomiale, am avea mai mulți manageri de spitale performanți și inovatori și am avea rate mai mari de depistare precoce a cazurilor de cancer sau a altor maladii invalidante.
     Însă tabloul nu se poate schimba peste noapte. Un nou ministru sau o reorganizare a instituțiilor nu vor putea compensa faptul că nu avem profesioniști care să identifice problemele de sănătate publică, profesioniști care să le prioritizeze, care să creeze campanii de sănătate publică, la fel cum nu avem o finanțare corespunzătoare a activităților de sănătate publică și niciun sprijin adecvat din partea celor care ar trebui să ia decizii informate de dovezile furnizate de cercetarea din sănătate publică.
     La fel de bine, situația nu se va schimba atâta vreme cât sănătatea publică este doar (încă) o specialitate neatractivă sau, în cel mai bun caz, ruda mai săracă a medicinii clinice. Sănătatea publică presupune colaborare, eforturi concertate, primind dovezi din domenii conexe (medicină clinică, sociologie, psihologie, economie, management) și furnizând serii noi de dovezi acelorași domenii.
     Rezultatul votului asupra legii interzicerii fumatului în spațiile publice închise a polarizat din nou societatea românească pentru că votul în sine a fost văzut de multă lume drept o confruntare a două tabere cu preferințe diferite – unora le place să fumeze și o fac și în prezența altora, altora nu le place să fumeze și nici nu vor să se fumeze în prezența lor. Din cauza lipsei de familiarizare cu ceea ce înseamnă conceptele și instrumentele din domeniul sănătății publice, se omite masiv faptul că există dovezi solide ale efectelor nocive asupra sănătății ale fumatului activ și pasiv, la fel cum se omite faptul că este responsabilitatea factorilor de decizie să reglementeze anumite comportamente, lucru care va duce la beneficii de sănătate la nivel populațional.
     Desigur că dialogul între diversele părți interesate este absolut necesar în orice demers similar. Însă, din păcate, nu vom avea șansa unui dialog cu adevărat constructiv și bazat pe dovezi sau opinii avizate până nu vom avea o masă critică de specialiști în sănătate publică, cu ajutorul cărora sănătatea publică să capete soliditatea și credibilitatea cu care să contribuie la reformarea sistemului de sănătate și la a-i face pe români mai sănătoși.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală