resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Educație în echipă

Autor: Prof. dr. Mircea Ioan POPA | 27 Noiembrie 2015
     „Bună ziua! Sunt anul 3, am făcut anul trecut microbiologie cu dv. și m-am gândit că mă puteți ajuta să fac un exsudat faringian. Am fost azi la urgențe, la ORL, pentru că ieri dimineață m-am trezit cu gingiile inflamate și cu amigdalele mărite, inclusiv cu mici depozite purulente. Aseară aveam febră, am luat un paracetamol și m-am culcat, am avut frisoane. De dimineață m-am trezit și aveam în continuare febră, puls central peste 100/min, mă durea gâtul. La (...) mi s-a dat o rețetă pentru Fromilid. I-am spus doamnei doctor că aș vrea să fac un exsudat faringian înainte să iau antibiotic, dar nu mi-a dat trimitere pentru asta.“
     Așa a început unul din sutele de mesaje pe care le primesc anual, pentru a cere ajutor, de la studenți – adică de la colegii mei mai mici. Știu sigur că în spitalul în care colega noastră a mers se putea face un exsudat faringian. Și mai știu și că prețul pentru acest ajutor era unul mic – fezabil, inclusiv datorită articolului 23 din Carta Universitară.
     Mesajul continuă cu o istorisire „clasică“: „În schimb, mi-a dat trimitere pentru stomatolog și mi-a spus să merg la chirurgie oro-maxilo-facială. Acolo mi s-a spus să‑mi iau ață dentară și să-mi fac detartraj“. E vorba totuși de un biet coleg cu temperatură la limita febrei (dar cu frisoane în antecedente). Iar mai departe urmează ceva „și mai și“: „Am mers apoi și la (...), să încerc să-mi fac un exsudat, chiar dacă nu aveam trimitere. Mi s-a spus că acolo nu fac exsudat fără trimitere – să mă duc la medicul de familie. Am spus că sunt din provincie și mi-a spus să mă duc «în privat» să-mi fac exsudat dacă așa vreau“. Aici istorisirea devine, pentru mine, oripilantă. Îmi propun să discut cât de curând cu managerul respectivei instituții despre această întâmplare, dar și să reiau discuția privind articolul 23 din Cartă – în senatul universitar.
     Pentru finalul acestei părți și drept o primă concluzie, colega a venit la noi, în Institutul „Cantacuzino“ (acel institut pe care mulți și-l doresc distrus), unde am făcut ceea ce era de făcut și am arătat că un copil poate să fie tratat și colegial – dacă vrei!
     Îmi propusesem să scriu pentru această săptămână, la această rubrică, un articol „pozitiv“. Mă și gândisem la exemplul pe care să îl povestesc. Dar, înainte de asta, subliniez că m-am săturat de povești, de lucruri „importante“ sau de „importanță strategică“, tratate ca atare o dată pe an, eventual o întreagă săptămână. Problematica utilizării corecte a antibioticelor și chimioterapicelor nu se rezolvă (doar) în ședințe de lucru, oriunde și de oricine ar fi acestea organizate. Problematica utilizării corecte și prevenirea utilizării incorecte se impune a fi coordonată de la nivelul administrativ cel mai înalt – iar la acest nivel, privind, analizând, observând rezultate... de ani și ani de zile nu se vede mai nimic. Nici ca acțiune și cu atât mai puțin ca rezultate. În schimb, toate rezultatele și statisticile din ultimii ani îmi dau dreptate. Se poate spune că aceste rezultate (rele, proaste) au și autori – neimplicarea, lipsurile organizatorice și de tot felul aparțin „cuiva“, nu sunt un „dat“, nimeni (onest) nu poate spune că „nu se putea altfel, asta este“. Responsabilitatea cea mai mare stă, indubitabil, pe umerii celor plătiți ca să aibă grijă de sănătatea publică, ca și de tratamentul cu antibiotice și chimioterapice al poporului român – realizate corect!
     Există și copii buni (sunt destul de mulți). Unul dintre copiii buni pe care îi cunosc a scris următoarele: „Totul a început cu completarea unor chestionare discutate în cadrul Cercului de microbiologie. M-am gândit că le-aș fi putut completa în tramvai, în drumul zilnic spre spitalul la care făceam practică și înapoi acasă. Nu am reușit să fac acest lucru deoarece oamenii se perindau prea repede. Totul a rămas suspendat o perioadă, până când m-am gândit că ar trebui să facem aceste chestionare «în masă». Prima idee a fost să le țin studenților de la politehnică o prelegere despre consumul de antibiotice și răcelile de sezon. Am propus această idee la una din ședințele unei organizații studențești – bineînțeles, după ce m-am consultat cu domnul profesor. Ideea a fost foarte bine acceptată, cei din organizație spunându-mi că mă vor ajuta“. În timpul anului universitar avem foarte puțin timp ce poate fi dedicat acestei probleme importante. În aceste condiții, aloc antibioticelor un curs și jumătate, completând cu discuții la alte cursuri, la lucrările practice și la Cercul de microbiologie (care a împlinit 15 ani). Încerc să transmit un mesaj și păstrez speranța că este dus mai departe. Ia
Publicitate
tă că așa s-a și întâmplat. Este una dintre variantele prin care putem acționa (nu vom reuși, nicicum, să suplinim prin aceasta datoria decidenților, datoria celor care au obligația să se ocupe, cum se cuvine, de problemele de sănătate publică din țara noastră). Puțin entuziasmat (și încercând să uit de racilele sistemului) de reacția unora dintre viitorii colegi, am să redau în continuare cele scrise de aceștia.
     „Educația medicală, în special în ceea ce privește autoadministrarea antibioticelor în țara noastră, este o problemă de interes major. În rândul cadrelor medicale, acesta este un subiect larg dezbătut, însă foarte puține din concluziile ștințifice aferente sunt transmise publicului larg, pacienților. Vedem la televizor o serie de mesaje pro-sănătate, însă nu vedem suficiente sfaturi privind administrarea antibioticelor. Nici prin legislație nu se încearcă suficient un bun control al eliberării din farmacie a acestora. În timp ce în alte țări la farmacie nu primești antibiotice decât pe bază de prescripție medicală, iar medicii nu prescriu decât în condiții bine argumentate, la noi, situația este cu totul alta. Totodată, o altă «instanță» este... pacientul. Omul «de rând» știe că dacă are o durere de burtă, diaree, tușește, are roșu în gât, poate să ia un antibiotic. În cazul în care face febră, consideră că este imperativ să ia două-trei pastile de antibiotic. Dincolo de a critica, este important să ne implicăm. În acest sens, un mic grup de studenți a organizat un eveniment informativ privind autoadministrarea de antibiotice. Totul a început de la un set de chestionare (investigând gradul de informare a pacienților cu privire la utilitatea antibioticelor și gradul automedicației în rândul acestora). Având amici în rândul studenților politehniști, ne-am gândit că odată cu completarea acelor chestionare am putea organiza un eveniment prin care să li se ofere colegilor nemediciniști un minimum de sfaturi medicale privind antibioticele și răcelile de sezon. Dintre provocări: Cum să le transmiți unor tineri care nu au nicio tangență cu lumea medicală, cu termenii și conceptele medicale o informație de importanță majoră, fără a crea o atmosferă plictisitoare sau fără a le depăși posibilitățile de înțelegere? În scurt timp și-au unit forțele câțiva tineri mediciniști și politehniști, alcătuind un grup care a demostrat principiul unității în diversitate. S-au gândit că cea mai bună formă de transmitere a unei informații relativ aride este arta. Au organizat o serie de scenete în care au prezentat principalele greșeli privind administrarea de antibiotice din rândul populației generale. Printre temele scenetelor s-au regăsit ideile: «doctor bun versus doctor rău», «renunțarea la antibiotice după ameliorarea primelor simptome (ale virozei)», «virusurile nu sunt afectate de antibiotice; administrarea irațională de antibiotice duce la rezistența bacteriilor la acestea». Numele evenimentului a fost «Scenete de sezon». A fost găzduit în politehnică. S-au distribuit pliante, s-au lipit postere. A fost o muncă de echipă minunată, în care au lucrat împreună viitori medici cu tineri neinstruiți în domeniul medicinii. Ar fi minunat ca acest lucru să se regăsească în fiecare act medical (medicii să transmită pacienților informații medicale de mare importanță într-un limbaj adaptat). În încheierea serii respective, domnul profesor a ținut o prelegere care a avut rolul de a sublinia ideile prezentate «artistic» și importanța acestora. În cadrul evenimentului, participanții (atât mediciniști, cât și politehniști) au completat un chestionar privind antibioticele. Având răspunsuri provenind de la mediciniști (43) și de la politehniști (43), s-au putut trage câteva concluzii statistice: peste 90% din studenți (atât mediciniști, cât și politehniști) știu că antibioticele sunt medicamente contra infecțiilor, însă doar 26,92% din studenții UPB știu că acestea omoară doar bacteriile (comparativ cu 63,89% din studenții UMF). Studenții politehniști și-au administrat măcar o dată antibiotice fără a avea recomandarea medicului (56,67% versus 45,95% mediciniștii), din lipsă de timp (75% vs. 100% mediciniștii) și pentru febră (48,28% vs. 70% mediciniștii) sau pentru tuse (31,03% vs. 10% mediciniștii); 31,03% din studenții politehniști cred că antibioticul vindecă gripa/răceala. Mai problematic este că un procentaj aproximativ egal (29,73%) din mediciniști crede același lucru. 60% din mediciniști întrerup tratamentul la sfatul medicului, în timp ce studenții politehniști îl întrerup după dispariția simptomelor (35,48%) sau la sfatul medicului (32,26%). Am obținut astfel o serie de date care sugerează că studenții care nu sunt la medicină, așadar care aparțin populației mai puțin instruite medical, nu știu semnificația unor noțiuni medicale (ex: antibiogramă), însă dețin un minimum de informații privind utilitatea antibioticelor și, de asemenea, au o conduită relativ prudentă în ceea ce privește administrarea acestora (cel puțin în comparație cu studenții mediciniști – majoritatea din anul II). A fost o experiență frumoasă, care a adus împreună studenți din domenii diferite, ce s-au străduit să discute informații medicale necesare tuturor. Această experiență ar trebui repetată, pentru a completa datele statistice, dar mai ales pentru a educa populația generală cu privire la utilitatea antibioticelor și necesitatea controlului administrării acestora.“
     Despre echipele multidisciplinare vom mai vorbi. Așadar, se poate!
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală