resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Automedicația și cultura sănătății la români

Autor: Vintilă MIHĂILESCU | 27 Noiembrie 2015
Automedicația și cultura sănătății la români
     Pentru a înțelege problema automedicației în România este necesar ca mai întâi să plasăm acest fenomen într-o „cultură a sănătății“, aflată în evidentă schimbare, dar încă profund tributară unei viziuni și unor practici „tradiționale“, țărănești. „Sănătate să dea Dumnezeu!“, de pildă, este o expresie nu doar curentă, ci și cât se poate de semnificativă. Ea poate fi evaluată și cantitativ. Astfel, de pildă, într-un studiu realizat în 2013 de către Departamentul de Sociologie al SNSPA despre „Bucureștenii și sănătatea“1, 35% din cei anchetați au declarat că sănătatea depinde mai mult de Dumnezeu decât de individ, acest procent fiind mult mai mare la nivelul întregii țări. Pe de altă parte, cota îngrijorării legate de starea de sănătate este cea mai ridicată din Europa (27% față de 15% în UE în 2011), ea păstrându-se și în cazul tinerilor între 15 și 29 de ani: 19% în România față de 9% în UE2. De asemenea, în studiul pe București, 66% din respondenți au declarat că „își fac adeseori griji pentru sănătatea lor“, pentru 26% „starea sănătății“ fiind principalul motiv de îngrijorare. Cu toate acestea, 37% declară că nu au apelat la medic, deși consideră că ar fi trebuit să o facă, 15% nu apelează la cadre medicale în caz de probleme grave de sănătate, 14% nu au niciun fel de asigurare de sănătate și doar 8% fac controale preventive. Mai mult, 23% au doar o mică încredere în tratamentele medicale propriu-zise și numai 38% apelează la medici ca principală sursă de informație, dar 54% se încred în remediile tradiționale (ceaiuri, plante etc.). În sfârșit, 79% din români preferă să fie îngrijiți, în caz de boală, acasă, de părinți, procentul fiind cu puțin mai mare doar în Bulgaria, Grecia și Polonia3.
     Ce ne spun aceste date – și multe altele similare? Toate indică faptul că fondul „cultural“ al raportării la sănătate, boală și tratament este încă unul masiv „tradițional“, chiar și într-un context urban „evoluat“ precum București. Dar explicațiile doar prin „greaua moștenire“ nu sunt suficiente nici în acest caz. Să menționăm în acest sens doar faptul că evaluarea propriei stări de sănătate s-a înrăutățit în timp, procentul celor care consideră că au o stare de sănătate proastă crescând de la 8% în 1990 la un maxim de 30% în 1999, pentru a scădea ușor după aceea4. În București, starea de sănătate era apreciată în 2013 ca fiind proastă și foarte proastă de 22% din respondenți. Ceva s-a întâmplat deci și în prezent, ceva ce nu mai ține de moștenirea culturală, ci de social și de funcționarea instituțiilor de sănătate.

 

Între neîncredere și oferte alternative

 

     România este țara cu cel mai scăzut nivel de încredere în instituții din Europa. În cazul medicilor, situația este doar aparent mai bună, căci dacă 75% din români declară că au încredere în medicul lor de familie, doar în Bulgaria și Letonia acest procent este
Publicitate
cu puțin mai mare5 (în București, doar 71% din populație are multă și foarte multă încredere în medici). Dacă mergem mai departe, lucrurile stau și mai prost: bucureștenii consideră că numai cei cu bani (68%), respectiv cei cu „pile“ (59%), pot avea parte de o asistență medicală de calitate, iar 54% sunt convinși că pe cei mai mulți dintre medici îi interesează doar banii. Factual, aproximativ o persoană din cinci a trebuit să se împrumute sau să vândă lucruri din casă pentru a apela la servicii medicale. La toate aceasta se adaugă dificultățile de comunicare dintre medic și pacienți: 34% în București și 40% la nivelul întregii țări declară că nu înțeleg explicațiile medicilor. Sunt doar câteva expresii statistice și subiective (opinii ale populației) referitoare la un fenomen structural cu care suntem obișnuiți: deficiențele majore ale sistemului sanitar românesc.
     În aceste condiții, ofertele „alternative“ au devenit tot mai atractive, iar piața a profitat de această oportunitate. Pe primul loc, din acest punct de vedere, se înscriu farmaciile, a căror cifră de afaceri a crescut de la 13,2 miliarde de lei în 2009 la peste 17 miliarde în 20146 și care au preluat o parte din „consultațiile“ medicale. Avantajul, din punctul de vedere al clienților, mai ales al celor în vârstă, constă în faptul că nu trebuie să mai plătească o consultație la medic, nu mai stau la coadă și pot vorbi „pe înțelesul lor“ cu un cadru specializat. Dezavantajul constă în natura îndoielnică a „consultației“ și „favoruri“ riscante pe care le fac uneori farmaciștii (10% din bucureșteni declară că au cumpărat medicamente care se eliberează doar cu rețete, deși ei nu aveau rețetă). De asemenea, crește astfel consumul necontrolat de medicamente.
     De la farmacii, „oferta“ alternativă merge apoi mai departe și se alterează tot mai mult, de la publicitatea necontrolată a „suplimentelor alimentare“ și până la tot felul de soluții miraculoase promovate prin media clasice sau online. Starea de nesiguranță a populației, care a crescut în ultimii ani, împinge chiar o bună parte a acesteia la soluții explicit magice: 41% din bucureșteni au declarat, de pildă, că au mers la descântat.

 

Automedicația și sistemul sanitar

 

     Recursul la automedicație are, pe de o parte, o explicație istorică: bunicii noștri, majoritatea de la țară, nu apelau decât rareori la medic, atât din dificultăți de acces, cât și din disponibilitatea unor remedii locale cu care erau obișnuiți și în care aveau încredere. Din primele medicamente la care au început să recurgă, cele mai spectaculoase prin efectele lor vizibile au fost cele din gama antibioticelor, acestea devenind în reprezentările colective un soi de panaceu universal. Pe de altă parte însă, chiar dacă nivelul de educație medicală a crescut incontestabil, dificultățile de acces la sistemul medical și scăderea încrederii în medici, amplificate necritic și nediferențiat de media, precum și prețul serviciilor de asistență medicală raportat le veniturile populației, au determinat o bună parte a acesteia să revină la îngrijirea domestică și la o gamă tot mai ofertantă de remedii (neo)tradiționale. Deși există legi care reglementează toate acestea, ele sunt transgresate adesea, dar nu din cauza vreunei „culturi a nerespectării regulilor“, ci din lipsă de educație sanitară și/sau din nevoie și elementare calcule cost-beneficiu. „Boala de sistem“ nu este deci legislația ca atare, ci întregul sistem sanitar. Automedicația este, din acest punct de vedere, imaginea în oglindă a deficiențelor aparatului sanitar din România: când „heteromedicația“, oferită de specialiști, devine greu accesibilă și neconvingătoare, „automedicația“ este doar cea mai la îndemână soluție – cu costurile sale aferente.

 
Nota de subsol
1. Referințele statistice ulterioare se vor referi la acest studiu, cu excepția cazurilor în care o altă sursă va fi indicată în mod explicit
2. Sursa de date: EB75, apud Dumitru Sandu, „România stărilor de spirit în lumile europene ale ultimilor cinci ani“, conferință, Reprezentanța Comisiei Europene în România, 2012
3. „Building primary care in a changing Europe“, European Observatory on Health Systems and Policies, 2015
4. pud Cosmina-Elena Pop, „Starea de sănătate a populației din România în context european. O abordare din perspectiva calității vieții“, Calitatea vieții, XXI, nr.3-4, pp. 274-305
5. „Building primary care in a changing Europe“, European Observatory on Health Systems and Policies, 2015
6. „Barometru privind starea businesului românesc“, KeysFin, 2014.
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală