resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Interferențe între antibiotice și imunitate

Autor: Conf. dr. Manole COJOCARU | 27 Noiembrie 2015
     Descoperirea antibioticelor a reprezentat una dintre cele mai mari realizări științifice ale secolului XX. În unele domenii ale patologiei, antibioticele au schimbat tabloul clinic și prognosticul, readucând optimism și încredere în posibilitățile terapeutice ale medicinii. Din păcate însă, entuziasmul firesc generat de rezultatele obținute a dus la unele exagerări, ajungându-se până la a se atribui antibioticelor un statut de mijloc terapeutic antiinfecțios universal, lipsit de riscuri și cu o mare accesibilitate.
     Cunoștințele noi privind interferențele dintre diferite clase de antibiotic precum și cele cu alte medicamente, recunoașterea unui grad de toxicitate pentru unele antibiotice, evaluarea eficacității antibioticoterapiei în diferite context clinice etc. au schimbat mult punctele de vedere inițiale ale practicienilor față de antibioticoterapie. Deosebita dezvoltare din ultimele decenii a imunobiologiei a creat premisele unei analize științifice a impactului dintre mijloacele de apărare antimicrobiană cu care este dotat organismul viu și mijloacele terapeutice reprezentate de antibioticoterapie. O integrare exhaustivă a rezultatelor obținute de cercetarea fundamentală imunologică în practica medicală nu a fost încă realizată, cu atât mai mult cu cât multe din întrebările care s-au ivit în legătură cu multiplele interdependențe nu și-au găsit un răspuns satisfăcător.
     Printre efectele nedorite cauzate de abuzul de antibiotic se citează creșterea frecvenței reacțiilor de hipersensibilitate alergică, apariția unor afecțiuni severe în patologia adultului, dar mai ales în patologia nou-născutului. Tendința unor specialiști de a preveni infecțiile din cursul unor boli cronice de sistem sau neoplazice prin antibiotic s-a dovedit a fi incorectă. La terenul deja aflat sub imunosupresie, se adaugă o nouă cauză, care interferează cu capacitatea imună a organismului. Desigur, în afecțiuni acute evidente, în care potențialul infecției depășește capacitatea de apărare a organismului, antibioticoterapia rămâne indicată, dar alegerea schemei terapeutice va trebui să țină seama de sumarea imunodepresiei prin administrarea unor antibiotice cunoscute ca imunosupresive. Practicianul va trebui să aprecieze într-un mod favorabil pacientului utilitatea antibioticelor, alegerea celor mai adecvate, durata tratamentului și să depună eforturi pentru a îmbunătăți capacitatea metabolică și imunobiologică a bolnavului.

 

Interrelațiile antibiotice–fagocitoză

 

     Unele antibiotice interferează cu procesele chemotactice, fie în sensul stimulării, fie al inhibării acestora. Antibioticele au capacitatea să modifice procesele de adsorbție a particulelor pe fagocit și, cu precădere, fenomenele de opsonizare în anumite momente, în grade diferite și, de regulă, potențator. De pildă, s-a demonstrat că unele antibiotice interferează cu atașarea moleculelor opsonice, prin fragmentul Fc, pe suprafața granulocitului neutrofil, prin mai multe modalități și anume: interacțiune directă cu proteina opsonică, modificarea reacțiilor care conduc la atașarea opsoninelor pe fagocit, îndepărtarea (sau revelarea) pe suprafața germenului a moleculelor responsabile de legarea opsoninelor.
     Alte cercetări au arătat că antibioticele pot să blocheze sau să modifice receptorii C3b și Fc de pe membrana fagocitului, încetinind sau accelerând în acest fel adsorbția particulei care urmează să fie înglobată. Pe de altă parte, se contestă că antibioticele ar acționa prin modificarea situsurilor de suprafață ale fagocitului. În schimb, este unanim acceptat faptul că factorii antifagocitari pot să fie eliberați de pe suprafața germenilor bacterieni consecutiv tratării cu antibiotice. S-a demonstrat, de asemenea, eliberarea în mediu a unor factori antifagocitari din peretele celular sau din capsulă, în prezența antibioticelor, în special a acelora care acționează prin inhibiția sintezei peretelui celular bacterian (cefalosporine).
     În prezent există numeroase date atestând intrarea antibioticelor în interiorul celulei fagocitare. Procesul de înglobare a particulelor în celula fagocitară poate fi influențat de antibiotice fie în sens stenic, potențator, fie în sens inhibitor. Cel mai important mecanism prin care antibioticele în doze mici stimulează ingestia particulelor în fagocit este „pregătirea“ suprafeței particulei pentru a putea fi ușor înglobată. Această modalitate de facilitare a fagocitozei indusă de antibiotic a fost demonstrată mai ales în cazul germenilor bacterieni preincubați, în prezența concentrațiilor mici de chimioterapice. S-a dem
Publicitate
onstrat, de asemenea, și împiedicarea sau încetinirea procesului de înglobare a germenilor în fagocit sub acțiunea antibioticelor.
     Tendința de acumulare și concentrare a antibioticelor în lizozomi este un fenomen general, întâlnit nu numai în celulele cu proprietăți fagocitare, ci și în alte structuri, cum ar fi epiteliile tubilor contorți proximali ai rinichiului sau epiteliul senzorial din cohlee și din vestibul. Sub acțiunea antibioticului, are loc prelungirea fazei de lag, cu inhibiția sau întârzierea fazei de creștere exponențială a populației bacteriene, având drept urmare facilitarea digerării germenilor de către fagolizozomi.
     Interferența între „pregătirea“ germenului de către antibiotic și eliberarea unor enzime bacteriene autolitice poate potența digestia intracelulară, dar în măsură diferită, în funcție de bagajul enzimatic al germenilor.
     Unele chimioterapice pot să afecteze evenimentele postingestie din fagocitoză, inclusiv metabolismul fagocitar cu consecințele sale asupra puterii bactericide a fagocitului.

 

Imunosupresia indusă de antibiotic

 

     Imunosupresia reprezintă o formă particulară de imunodeficiență, deci de diminuare a imunoreactivității, urmare a intervenției factorilor imunosupresivi. Antibioticele se situează la granița dintre factorii imunosupresivi chimici și biologici. Antibioticele prezintă următoarele efecte: inhibiția sintezei de anticorpi (in vivo), diminuarea procesului de transformare blastică limfocitară în prezența mitogenilor nespecifici, deprimarea sintezei de acizi nucleici limfocitari, negativarea testelor de imunitate umorală sau celulară (in vitro), inhibiția diferitelor forme de citotoxicitate, modificări ale raportului dintre subpopulațiile de limfocite imunomodulatoare.
     Toate antibioticele pot să inducă reacții de hipersensibilitate imună. Tipurile (cele mai frecvente) de reacții din această categorie sunt: hipersensibilitate imediată de tip I (atopică), hipersensibilitate de tip III (prin complexe imune), hipersensibilitate întârziată de tip IV și hipersensibilitate imediată de tip II (de tip citotoxic).
     Decizia de instituire a tratamentului cu antibiotice va trebui să ia în considerare și riscul de reacții de hipersensibilitate. În acest sens, evaluarea terenului imunobiologic – în care sunt incluse antecedentele alergice, capitalul genetic, starea metabolică, prezența neoplasmului, vârsta, terenul gravidic, starea de nutriție etc. – va trebui să preceadă momentul deciziei de instituire a antibioticoterapiei.
     O atenție specială se va acorda capacității imunologice individuale și posibilităților de interferare a acesteia prin antibioterapie. Se va face o apreciere cât mai exactă a beneficiilor și riscurilor pe care le implică administrarea antibioticelor.
     Apariția unor fenomene limitative, cum sunt, de exemplu, rezistența microbiană la antibiotice și reacțiile de hipersensibilitate imună, a determinat intensificarea cercetărilor pentru obținerea unor noi clase și categorii de antibiotice, unele, este adevărat, foarte utile, dar care aplicate în practică s-au dovedit că nu sunt lipsite, la rândul lor, de riscuri. În ultimul timp, tot mai mulți cercetători și practicieni își concentrează atenția în sensul unei reevaluări obiective a rezultatelor, dar și al recunoașterii unor implicații pe care le presupune antibioticoterapia.
     Bolnavii cu imunodeficiență, de obicei cunoscută, vârstnicii, copiii pot să prezinte comportamente imunitare patologice: toleranță imună, paralizie imună, imunosupresie, fenomene de autoimunitate. Unele antibiotice, administrate în doze crescute, își obiectivează un efect virtual direct limfocitotoxic asupra unor subpopulații ale sistemului limfoid, cu efecte nefavorabile în modularea răspunsului imun.
     Există, de asemenea, concentrații care determină imunosupresie, de obicei printr-un mecanism de împiedicare a recunoașterii antigenului de către limfocitele T, B sau de memorie, antigen-reactive. Aceste concentrații sunt deseori variabile de la individ la individ, iar practicianul va trebui să fie în măsură, printr-o experiență personală adecvată cazului, să aprecieze biodisponibilitatea individuală.
     Colaborarea cu specialistul de laborator este foarte importantă și numai o colaborare permanentă, cu reevaluări repetate, poate să asigure eficacitatea unei corecte interpretări a datelor de laborator.
     Evoluția stării clinice a bolnavului sub tratamentul cu antibiotice va trebui reevaluată, cunoscută fiind diminuarea capacității de discriminare a reactivității biologice în stările de deficiențe metabolice, la bolnavii cu neoplasme etc. Va fi evaluată foarte atent capacitatea imună a organismului, astfel încât antibioticul să fie rezervat numai acelor situații în care se apreciază că posibilitățile naturale de apărare a organismului sunt depășite.
     Când s-a luat decizia de tratament cu antibiotice, acesta va fi început imediat, deoarece eficiența este maximă în faza de multiplicare microbiană, iar reactivitatea organismului este mai puțin influențată. Nu trebuie uitat niciodată că antibioticoterapia înseamnă aproape întotdeauna „alegerea răului cel mai mic dintre două rele“.
 
Nota de subsol
Bibliografie
1. Daina L et al. Antibiotherapy in hospital – between the efficiency and quality of medical services. The role of the drug committee. Farmacia. 2015;63:3
2. Ulcay A et al. Antibiotherapy with and without bone debridement in diabetic foot osteomyelitis: A retrospective cohort study. Pak J Med Sci. 2014 Jan;30(1):28-31
3. Morel J et al. De-escalation as part of a global strategy of empiric antibiotherapy management. A retrospective study in a medico-surgical intensive care unit. Crit Care. 2010;14(6):R225
4. Fraisse T et al. Evaluation of empirical antibiotherapy for acute community-acquired pneumonia prescribed in emergency departments. Med Mal Infect. 2012 Jan;42(1):5-9
5. Iovănescu et al. Last resort antibiotherapy in sepsis with MDR bacteria, one possible solution in a critical patient (case report). BMC Infectious Diseases. 2013, 13(Suppl 1):P27
6. Iacob G, Iacob S. Prophylactic antibiotherapy in neurosurgery. Romanian Neurosurgery. 2010;17(3):321-6
7. Peloso C et al. Impact of antibiotherapy reassessment after 48-72 hours in hospitalized geriatric patients. European Geriatric Medicine. 2013;4(Suppl 1):S114-5
8. Lakhssassi N. L’antibiothérapie en parodontologie (variabilité de la sensibilité des pathogènes parodontaux à dix antibiotiques). Université Paul Sabatier, Toulouse. 2004
9. Badiaga S, Gerbeaux P. Antibiothérapie aux urgences. Réanimation. 2006;15:514-22
10. C Lu et al. Practice assessment of antibiotherapy guidelines for urinary infections and lower respiratory tract infections in elderly patients of a nursing home. Eur J Hosp Pharm 2013;20:A53
11. Ravat F et al. Antibiotics and the burn patient. Burns. 2011 Feb;37(1):16-26
12. Nicoară E, Crișan A. Possibilities to modulate the immune response during infections. Timișoara Medical Journal. 2003;53(3-4):303-7
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală