resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Țânțarul-tigru asiatic o specie invazivă stabilită în România

Autor: Dr. biol. Cornelia S. CEIANU | 18 Septembrie 2015
Țânțarul-tigru asiatic o specie invazivă stabilită în România
     În toamna anului 2012, sortam la stereomicroscop țânțarii colectați cu ajutorul unor capcane în București pentru a fi testați pentru prezența virusului West Nile, când am avut deodată emoția unui diagnostic rar. Unde mai văzusem țânțarii aceștia negri cu pete alb-strălucitoare, cu trăsăturile morfologice ale unui subgen ce nu există în fauna nativă a României? Îl văzusem și-i simțisem înțepătura „de neuitat“ în urmă cu zece ani, pe o insulă din Oceanul Indian, unde petrecusem mai bine de un an lucrând cu țânțarii și cu infecțiile pe care aceștia le transmit. Aedes albopictus, țânțarul-tigru asiatic (fig. 1), specie care a cucerit noi continente, având cea mai mare invazivitate cunoscută până în prezent, produce un disconfort extrem prin înțepăturile foarte pruriginoase și este totodată un important potențial vector infecțios. De pe un continent pe altul, specia a fost transportată odată cu anvelopele uzate ori cu plantele acvatice ornamentale precum „bambusul norocos“ (specii de Dracaena). Pe continentul nostru, s-a răspândit de-a lungul marilor axe rutiere și prin transport pasiv în autovehicule. În sudul Europei, specia s-a instalat în populații stabile (zonele reprezentate cu roșu în fig. 2).
Fig. 2 – Distribuția cunoscută a speciei Aedes albopictus în Europa (iulie 2015)
 
Nici măcar măsurile de control extrem de susținute nu au reușit să elimine specia; după introducerea accidentală, aceasta are o perioadă de latență în care este rar observată. Ajunge la densitate maximă după patru-cinci ani de la introducere, moment în care disconfortul produs devine sesizabil. În alte zone (cele reprezentate cu galben pe harta din fig. 2), specia a fost detectată, fără a se fi instalat stabil.

 

Țânțarul-tigru în România

 

     În Romania, dr. biol. Liviu Prioteasa și dr. Elena Fălcuță, cercetători entomologi ai Laboratorului de infecții transmise prin vectori și entomologie medicală din cadrul Institutului Cantacuzino, într-un proiect european de cercetare privind biologia și controlul infecțiilor transmise prin vectori în Europa, au colectat specia A. albopictus în București, în perioada 2012–2014 și, pe baza secvențelor ADN obținute de biochim. Sorin Dinu în cadrul Laboratorului de epidemiologie moleculară din Institutul Cantacuzino, au ajuns la concluzia că, odată introdusă în București, specia a reușit să supraviețuiască sezoanelor reci și s-a stabilit în zonă. De altfel, în toate țările europene în care a reușit să depășească primul sezon de iarnă, specia s-a instalat stabil și nu a mai putut fi eliminată. Nu au fost efectuate observații în alte zone urbane din țară. Echipa de cercetători a emis informări către Centrul pentru Prevenția și Controlul Bolilor Transmisibile în perioada 2012–2014, iar în 2013, la solicitarea Ministerului Sănătății, a elaborat și pus la dispoziția direcției de specialitate un document metodologic privind măsurile pentru supraveghere și control.
     Prezența speciilor invazive de țânțari în Europa și riscul epidemiologic pe care îl implică au determinat Centrul european pentru controlul bolilor (ECDC) să monitorizeze răspândirea lor (1) și să elaboreze Ghidul pentru supravegherea speciilor invazive de țânțari (2). De asemenea, biroul regional OMS pentru Europa a emis, în 2013, un document tehnic (3) care definește, pentru perioada 2014–2020, cadrul regional pentru supravegherea și controlul speciilor invazive de țânțari și a infecțiilor reemergente transmise prin vectori. În colaborare cu biroul regional OMS pentru Europa, Asociația europeană pentru controlul țânțarilor a elaborat ghidul pentru controlul speciilor de țânțari cu importanță în sănătatea publică din Europa (4).

 

Riscul epidemiologic

 

     Țânțarul A. albopictus în sine nu este obligatoriu rezervorul unor patogeni, dar se poate infecta hrănindu-se cu sângele unei gazde infectate, acționând ulterior ca vector biologic. Preferința de hrănire pentru țânțarul-tigru asiatic sunt mamiferele și în special omul (mamalofil, pregnant antropofil). Din acest motiv, este puțin probabil ca specia să participe la ciclul de amplificare și transmitere a virusului West Nile, pentru care principalul vector este țânțarul comun, Culex pipiens, o specie ce se hrănește și pe păsări (vertebratele amplificatoare ale acestui virus). În Europa, în zonele geografice în care A. albopictus este instalat în populații stabile, a fost implicat ca vector în generarea unor episoade de transmitere locala a virusurilor febrelor Chikungunya (Togaviridae, Alphavirus) și denga (Flaviviridae, Flavivirus), unele cu caracter epidemic (217 cazuri confirmate de febră Chikungunya în nordul Italiei, în perioada iulie-septembrie 2007), ori episoade disparate de transmitere locală a acestui virus, înregistrate în Franța în 2010 (două cazuri) și 2014 (11 cazuri) sau în Spania în 2015 (un caz). Pentru virusul Chikungunya, potențialul de transmitere locală depinde mult de tulpina importată, întrucât doar unul dintre cele trei genotipuri ale virusului (genotipul ECSA, est-central-sud african) este adaptat pentru a fi transmis de vectorul A. albopictus, pentru celelalte două, vectorul de elecție fiind specia Aedes aegypti.
Fig. 3 – Adulți de A. albopictus (roșu) și C. pipiens (galben)

     În cazul virusului febrei denga, potențialul de transmitere locală prin A. albopictus depinde foarte mult de numărul de cazuri importate, precum și de numărul de călători veniți în zonă din regiuni endemice, aceasta deoarece infecția cu virusul febrei denga evoluează foarte frecvent cu viremie, dar fără semne clinice. Episoade de transmitere locală a febrei denga inițiate de vectorul A. albopictus au fost semnalate în Croația în 2010 (două cazuri) și în Franța (șapte cazuri înregistrate în cursul a cinci episoade de transmitere locală, între 2010 și 2014, plus alte cinci cazuri înregistrate anul acesta). Limitarea transmiterii autohtone în Franța a fost posibilă în condițiile implementării unui dispozitiv de supraveghere epidemiologică și control entomologic unic în Europa (5). Astfel, în departamentele în care vectorul este stabilit, cazurile de sindrom febril (importate sau autohtone) ce corespund definițiilor de caz pentru febrele denga și Chikungunya sunt, după eliminarea unui alt diagnostic compatibil, investigate cu laboratorul, iar confirmarea cazului declanșează operațiuni de control al populațiilor de țânțari și de supraveghere epidemiologică în zona de rezidență ori în zonele în care persoana bolnavă s-a deplasat în perioada viremică a bolii. În Franța metropolitană, cele mai multe cazuri autohtone de denga și Chikungunya au fost înregistrate începând cu a doua jumătate a lunii august, în această lună populația vectorului atingând densitatea maximă. Din cele 22 de cazuri, 16 au fost semnalate la numai trei ani de la introducerea speciei A. albopictus în zonă.
     A. albopictus este, de asemenea, cunoscut ca vector pentru filarii (Dirofilaria immitis și D. repens), care parazitează mamifere carnivore, în special câinele, mai puțin pisica.

 

Date de biologie

 

     Colonizarea de
Publicitate
noi zone geografice de către țânțarul-tigru asiatic se fundamentează pe caracteristici ale biologiei sale, care trebuie avute în vedere în programul de supraveghere și control. Femelele de A. albopictus depun ouăle pe substrat uscat/umed, la zona de contact cu apa. Ouăle rezistă la desicare perioade îndelungate. Ouăle depuse toamna rezistă la temperaturi scăzute, ceea ce le asigură trecerea peste anotimpul rece și explică adaptabilitatea deosebită a acestei specii la zona temperată. Este un țânțar puternic adaptat mediului urban, iar orașul, în afara faptului că este o insulă de căldură în timpul verii, accelerând dezvoltarea larvelor și metamorfoza, oferă numeroase adăposturi pentru supraviețuirea ouălor aflate în stare de latență în timpul iernii.
     Dezvoltarea de la stadiul de ou la cel de adult, trecând prin cele patru stadii larvare și stadiul de pupă, este extrem de rapidă în perioade caniculare (cca cinci zile), specia fiind adaptată să se dezvolte în habitate acvatice temporare. Adulții nu sunt buni zburători și rămân cantonați în vecinătatea habitatului larvar, deplasându-se la distanțe de maximum 200 de metri de acesta. De aceea, se poate spune că suntem înțepați de țânțarii care s-au dezvoltat în cartierul ori în curtea noastră și a vecinilor. Într-adevăr, pot funcționa ca habitate larvare mici containere în care se acumulează apa de ploaie, în care se depozitează apa în gospodării (cutii de conserve, găleți, borcane, butoaie, anvelope expuse la precipitații, vaze cu flori în cimitire, farfurioare suport pentru ghivece de flori, recipiente pentru adăparea animalelor), surse de apă (puțuri descoperite, expuse la țânțari), acumulări de apă rezultate din precipitații și din scurgeri de la conducte și hidranți, legate de infrastructura urbană: cămine de vizitare, canale pluviale, jardiniere, fântâni ornamentale, bazine, drenuri și canale de drenaj/evacuare a apei incorect întreținute. Canalele pluviale stradale, cu spațiu (trapă) pentru sedimentare, care acumulează apa din precipitații, sunt principala sursa de A. albopictus și C. pipiens în Italia. De asemenea, acumulările de apă rezultate din irigații în sere/solarii, sau micile bazine cu apă pentru udarea plantelor s-au dovedit favorabile dezvoltării larvelor. Specia nu se dezvoltă în lacuri, bălți de dimensiuni mari, dar își poate găsi habitat favorabil în aceste zone în anvelope uzate aruncate în apă, în bărci pe fundul cărora se află apă etc. Materialele vegetale, cel mai adesea frunze căzute, macerate, sedimentate în astfel de biotopi de tip container, asigură un mediu favorabil pentru larve.
     În București, echipa noastră a găsit larve și pupe de A. albopictus în butoaie pentru colectarea apei de ploaie, în găleți, jucării de plastic, recipiente aruncate pe terenuri virane, recipiente pentru adăparea păsărilor, folii de polietilenă în care s-a acumulat apa de ploaie. În canalele pluviale care au acumulat apă și frunze în spațiul pentru sedimentare, larvele de A. albopictus au fost găsite în populații mixte cu țânțarul urban comun, C. pipiens.
     Țânțarul-tigru este o specie puternic disconfortantă, care, în absența măsurilor de control, afectează calitatea vieții locuitorilor și chiar activitățile economice, cum ar fi turismul. Este un țânțar exofil (se hrănește afară), cu activitate diurnă. Intră rareori în casă, în încăperi sau verande situate la parterul locuinței, menținute timp îndelungat cu ușile deschise. Cel mai adesea, înțepăturile se produc la nivelul picioarelor și sunt intens pruriginoase. La copii pot apărea vezicule la locul înțepăturii.

 

Controlul populației de țânțar-tigru

 

     Obiectivul măsurilor de control este prevenirea instalării speciei în populația stabilă, iar acolo unde colonizarea nu a putut fi împiedicată – prevenirea răspândirii și reducerea populației de A. albopictus la un nivel la care aceasta să nu prezinte efect disconfortant important și risc epidemiologic.
     Pentru controlul eficient al țânțarilor este nevoie de un program coerent, care integrează mai multe metode de control, implementat în parteneriat cu serviciile de sănătate publică, administrativ-teritoriale, de salubritate, de mediu, de control al insectelor vector și generatoare de disconfort, operatori în turism și orice alți factori interesați de eliminarea disconfortului și reducerea riscului epidemiologic. Foarte importantă este însă implicarea activă a întregii comunități.
Fig. 4 – Habitate larvare potențiale pentru A. albopictus
 
     Tratamentele chimice împotriva țânțarilor adulți nu au eficacitate ca măsură durabilă de control, pentru că populația se reface rapid din habitatele larvare și, de aceea, ele trebuie utilizate numai când populația de țânțari adulți a fost scăpată de sub control ori în condiții de risc epidemiologic. Stadiile larvare reprezintă ținta principală a măsurilor de control, dintre care cea mai importantă este eliminarea/reducerea cuiburilor larvare potențiale. Întrucât majoritatea acestora sunt create de activitatea umană, sunt de dimensiuni mici și, cel mai adesea, se găsesc pe proprietăți private, eliminarea acestor surse reprezintă o importantă măsură preventivă ce poate fi realizată numai cu participarea comunității. Ce trebuie să facă, în acest sens, cetățenii? În primul rând, să nu lase țânțarul-tigru asiatic să se înmulțească pe proprietățile lor ori pe spațiul public din jurul acestora. Beneficiari vor fi ei înșiși, vecinii lor și întreaga comunitate.
     În țări ca Spania, Franța, Italia, Germania, serviciile publice (municipale, regionale) responsabile de controlul populațiilor de vectori sunt implicate în activități de informare și educare a populației pentru adoptarea unui comportament preventiv (5, 6). Un astfel de program de educare se poate desfășura și în școli, copiii fiind foarte motivați să aducă aceste informații în familie, să recunoască larvele de țânțari și să participe la eliminarea surselor din gospodărie. Orice recipient care poate acumula apă trebuie eliminat, depozitat în interior sau golit și răsturnat. Farfurioarele de sub ghivecele de flori trebuie îndepărtate ori umplute cu nisip. Vasele care trebuie menținute cu apă pentru adăparea animalelor trebuie complet golite prin vărsare pe sol de două ori pe săptămână. Butoaiele pentru apa de ploaie trebuie acoperite cu capace care să împiedice accesul insectelor, iar fântânile pot fi acoperite cu capace compacte. Terenurile virane trebuie igienizate și curățate, rigolele și drenurile trebuie decolmatate.
     Alte tipuri de habitate larvare, care nu pot fi eliminate, așa cum sunt canalele pluviale cu trapă de sedimentare, fântânile ornamentale ș.a., dacă devin habitate larvare active, trebuie tratate cu produse larvicide în cursul sezonului de activitate a țânțarilor. Canalele pluviale pot fi tratate periodic cu produse din grupa regulatorilor de creștere, care au o remanență de cca trei-patru săptămâni. Larvicidele bacteriene, deosebit de prietenoase cu mediul, trebuie aplicate mai frecvent, la cca o săptămână. Aceste măsuri vor duce nu numai la limitarea populației acestei specii invazive, dar și a țânțarului comun, C. pipiens, vector al virusului West Nile.
     Țânțarul-tigru a ajuns în București, a găsit condiții favorabile și va rămâne cu noi, din păcate, dacă nu-i facem viața cât mai grea. Dorim ca grădina casei, cu bolta de viță, și parcurile Capitalei să rămână locuri de relaxare? Doar cu participarea informată a cetățenilor și a serviciilor publice, în cadrul unui program integrat, vom reuși să reducem disconfortul produs de această specie de țânțari și să îndepărtăm orice potențial risc epidemiologic.
 
Nota de subsol
Referințe
1. ECDC. Exotic mosquitoes: Distribution maps – Aedes albopictus. Stockholm, 2015
2. ECDC. Guidelines for the surveillance of invasive mosquitoes in Europe. Stockholm, 2012
3. van den Berg H et al. Regional framework for surveillance and control of invasive mosquito vectors and re-emerging vector-borne diseases 2014–2020. WHO Regional Office for Europe. Copenhagen, 2013
4. European Mosquito Control Association. Guidelines for the control of mosquitoes of public health importance in Europe. Waldsee, 2013
5. Centre National d’Expertise sur les Vecteurs. Optimisation de la surveillance et du controle d’Aedes albopictus en France. 2012
6. Bellini R, Veronesi R. Interventi di lotta ai Culicidi nelle localita turistiche costiere inserite nell’area del delta del Po (1991-2008). Centro Agricoltura Ambiente „G Nicoli“, 2009
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală