resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Cum să-ţi alegi viitoarea specialitate

Autor: Dr. Ştefan GUTUE | 10 Iulie 2015
Cum să-ţi alegi viitoarea specialitate

    Timpul trece foarte repede: după examenul de licenţă din septembrie, se intră în linie dreaptă către examenul cel mai important, cel de admitere în rezidenţiat. Nu toată lumea este hotărâtă asupra specialităţii pe care doreşte să o urmeze – mulţi din cauza punctajului, dar sunt şi cei care pur şi simplu oscilează între mai multe alegeri. Sfaturile de mai jos sper să le vină în ajutor.

 

Înţelege-ţi tipul de personalitate

 

    Există o legătură destul de strânsă între personalitate şi comportamentul profesional. Sunt patru tipuri mari de personalităţi: coleric, sangvinic, flegmatic şi melancolic. Primele două sunt mai frecvent întâlnite în specialităţile chirurgicale. Sangvinicul, de exemplu, are o mare rezistenţă în muncă, în sensul nu al unei robusteţi fizice deosebite, ci al rezistenţei la oboseală. Reacţiile persoanelor aparţinând acestui temperament sunt rapide şi adecvate stimulilor, semnalelor venite din mediu sau de la echipamentul tehnic, având o bună adaptabilitate şi stăpânire de sine. Sangvinicul acţionează prompt pentru găsirea de soluţii, pentru depăşirea dificultăţilor şi învingerea obstacolelor, dar măsurile luate de el în acest sens au adesea un caracter de moment, nu sunt de durată şi profunzime.
    Pe de altă parte, tipul de personalitate flegmatică are şi el o mare rezistenţă în activităţi, însă întregul său comportament este dominat de inerţie. Aceasta face ca atât startul, cât şi sfârşitul activităţii să aibă o latenţă foarte mare. Reacţiile sunt lente, însă adecvate. Înclinat spre meditaţie, spirit analitic şi înzestrat cu multă răbdare, flegmaticului i se pot încredinţa lucrări de anvergură, care se pot realiza în tempoul propriu şi nu presat de termene scurte. Ideal pentru cei care vor să urmeze o carieră în cercetare, de exemplu, dar şi în specialităţile clinice mai puţin spectaculoase la suprafaţă, care însă necesită o înţelegere profundă şi studiu îndelungat.

 

Dependenţa de tehnologie

 

    Specialitatea pe care o urmezi necesită ajutorul unei tehnologii avansate şi nu se poate practica decât în spitalele mari, cu dotări importante? Acesta e un factor esenţial de luat în calcul, întrucât vei fi mereu legat de un astfel de centru pentru a-ţi face meseria. De exemplu, chirurgia cardiovasculară, neurochirurgia sau chirurgia toracică sunt extrem de greu privatizabile şi nu le vei putea învăţa şi practica decât în centrele mari, de excelenţă. La polul opus, există specialităţi care pot funcţiona foarte bine doar în regim de cabinet privat, precum dermatologia, psihiatria sau alte specialităţi medicale. Chiar şi aşa, atenţie! În mediul privat veţi întâlni 90% cazuri uşoare, care vin „pe picioare“ şi nu constituie o provocare profesională. Lucrând exclusiv în mediul privat, veţi pierde din cazuistică urgenţele şi cazurile complexe, care necesită o echipă multidisciplinară, investigaţii speciale.

 

Cât timp vrei să investeşti?

 

    Aceeaşi regulă se aplică şi în afac
Publicitate
eri: când eşti pe cont propriu, vei munci mai mult decât dacă eşti angajat undeva cu program 8–16. Trebuie să investeşti timp în punerea pe picioare a afacerii tale, în cazul tău asta însemnând să vezi cazuistica, să înveţi şi, în paralel, să începi să practici, pas cu pas.
    Fă un exerciţiu de imaginaţie şi gândeşte-te ce activitate medicală ai vrea să desfăşori încât să nu te mai intereseze ceasul, venirea weekendului, începutul de săptămână şi, în general, tot felul de scuze pentru a opri munca. Încearcă să vizualizezi ce contează cel mai mult pentru tine: să mergi vinerea seara la un spectacol ori să leneveşti pe canapea sau să lucrezi în spital/clinică? E important să fii sincer cu tine, fiindcă, dacă te vei implica într-o specialitate care îţi consumă timpul deşi nu eşti dispus să îl oferi, atunci o să pari neserios în ochii colegilor şi pacienţilor. Şi nu cred că îţi doreşti asta.

 

Care sunt perspectivele de viitor?

 

    Întrucât există o neconcordanţă între numărul de locuri pentru specializare scoase la concursul de rezidenţiat şi nevoia reală din ţară, există riscul să te trezeşti că nu vei avea unde să profesezi la finalul rezidenţiatului. Mă refer, evident, la sistemul spitalicesc de stat.
    Asta nu înseamnă să alegi specialitatea doar după criteriul acesta, însă e important să ştii acest amănunt, întrucât îţi poţi direcţiona traiectoria profesională încă din rezidenţiat (cel mai frecvent, învăţând o limbă străină, în cazul în care nu ştii niciuna) şi te poţi pregăti pentru căutarea unei slujbe în afara ţării pentru a profesa la terminarea rezidenţiatului.
    Ulterior, te poţi întoarce, atunci când vor fi posturi disponibile, dacă îţi doreşti acest lucru, dar între timp trebuie să profesezi. Sau, dacă sunt posturi disponibile într-un alt oraş decât cel în care locuieşti, trebuie să te pui de acord cu tine însuţi cât de dispus eşti să mergi să lucrezi în altă parte. În acelaşi timp, interesează-te de condiţiile din clinica respectivă. Un post vacant nu înseamnă şi condiţii grozave.
    La întrebarea de mai sus e bine să răspunzi după ce te lămureşti ce specialitate îţi doreşti să urmezi, şi nu invers.
    În cazul specialităţii mele, urologia, ştiu că în ţară sunt înregistraţi cinci sute de specialişti. Mai are sens să mă întreb dacă au cu toţii posturi în sistemul de stat? Evident că nu. Paradoxal, sunt spitale judeţene care au posturi vacante în specialitatea mea – în Olt, Vaslui, Călăraşi. Lipsa dotărilor le face să fie evitate.

 

Documentează-te cât mai mult

 

    Caută să faci stagiile de vară în spitale care au specialitatea dorită de tine, află de la medici tot ce vrei să ştii, pune chiar şi întrebări care nu sunt legate strict de actul medical: se poate face meseria asta şi în privat? în ce măsură? este căutată în afara ţării? Cel care nu caută răspunsuri, nu le va găsi. Rămâi mereu informat în domeniul tău de interes, din cât mai multe surse: reviste medicale, site-uri de profil, forumuri online, zvonuri, orice. Cu cât ai mai multe informaţii, cu atât îţi vei forma o imagine de ansamblu mai fidelă realităţii şi, ulterior, vei înţelege mai bine ce ai de făcut.
    Nu ştiu dacă ai observat, dar la criterii nu am trecut nicăieri banii. Alege ceea ce te pasionează, ceea ce te vezi practicând. Alege specialitatea care te face să te simţi în elementul tău.
    Şi, pentru cei care vor lua un punctaj mai mare decât se aşteptau, îi rog de pe acum să rămână la specialitatea pe care şi-au dorit-o iniţial, să nu aleagă o alta „mai bine văzută“ doar pentru că punctajul le permite. Orgoliul şi fericirea personală sunt de multe ori incompatibile.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală