resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Noutăţi în cercetare

Autor: Dr. Aurel F. MARIN | 22 Mai 2015
Noutăţi în cercetare

Douăzeci de sfaturi valoroase

 

   Am observat, invariabil, cum oficialii din sănătate – politicieni numiţi în funcţiile de conducere din Ministerul Sănătăţii – se pricep puţin sau deloc la definirea priorităţilor de sănătate publică ale României, favorizează adesea măsurile care aduc capital electoral pe termen scurt şi sunt uşor de sensibilizat prin lobby-ul făcut de diverşii jucători din sistem. Politicienii însă nu pot fi mai pricepuţi decât specialiştii care-i consiliază şi aici pare să fie buba. Ceea ce-i uneşte, de pildă, pe preşedintele României şi pe primul ministru nu este doar preocuparea declarativă pentru sănătate şi recunoaşterea acesteia ca domeniu strategic, ci şi faptul că niciunul dintre ei nu are, de jumătate de an, vreun consilier pe sănătate. Dar cine are nevoie de sfaturi avizate atunci când oricum nu intenţionează să facă altceva decât declaraţii sforăitoare?
   Dincolo de primul nivel, acela al consilierilor, un rol foarte important în definirea strategiilor de sănătate îl joacă societăţile ştiinţifice de specialitate. Ele sunt (sau ar trebui să fie) o contrapondere la presiunile interesate care vin din partea industriei şi a prestatorilor de servicii. Cum stabileşti, de pildă, ce vaccinuri să introduci în Programul naţional de imunizare? Le alegi pe cele cu bugetul de publicitate cel mai mare? Pe cele pe care ţi le recomandă profesorii aflaţi în conflicte de interese? Sau pe cele recomandate de analizele amănunţite de sănătate publică, realizate pe baza unor date epidemiologice care nu există pentru că nimeni nu e interesat sau competent să le obţină? Lucrurile sunt la fel de valabile şi în cazul altor programe de interes pentru sănătatea publică: screeningul oncologic, fertilizarea in vitro, tratamentul unor boli de mare impact etc.
   Puterea unei societăţi savante nu stă în contractele de sponsorizare pe care le încheie cu industria şi nici în imaginea bună din presă a unora sau altora dintre specialişti. Nu, puterea constă în elaborarea de ghiduri şi recomandări susţinute de dovezi (adică din studii riguroase realizate pe loturi largi din populaţia României, preferabil publicate în reviste ştiinţifice internaţionale de bună calitate), care apoi să fie implementate în practică nu pe cale administrativ-coercitivă, ci pentru că medicii practicieni respectă valoarea ştiinţifică înaltă a respectivei societăţi de specialitate şi pentru că sunt conştienţi că aplicarea acelor recomandări este benefică pentru pacientul român. După acest criteriu, cât de puternice sunt societăţile româneşti?
   Nu este vorba de reinventarea roţii. Liderii societăţilor ştiinţifice de specialitate de la noi au la îndemână exemple simple şi foarte clare ale felului în care trebuie să procedeze. Şi nu vom obosi să le prezentăm cu regularitate (şi) în cadrul acestei rubrici. American College of Physicians ar fi un bun model de urmat, de pildă. Cea mai importantă societate ştiinţifică a interniştilor americani (cu peste 140.000 de membri, este depăşită doar de „generalista“ American Medical Association) are o misiune clară: să crească deopotrivă calitatea şi eficacitatea îngrijirilor de sănătate prin promovarea excelenţei şi a profesionalismului în practica medicală. Una dintre modalităţile prin care ACP reuşeşte să îşi atingă obiectivele este elaborarea de ghiduri de practică pe subiecte frecvent întâlnite în activitatea clinică de zi cu zi. În plus, ACP este implicată activ în discutarea diverselor iniţiative legislative din SUA şi este rapid reactivă atunci când diverse probleme de practică ajung pe agenda publică.
   La începutul acestei săptămâni, ACP a publicat în Annals of Internal Medicine (factor de impact 16,104
Publicitate
) două articole care pot fi un bun exemplu al activităţii unei societăţi ştiinţifice puternice. Primul articol1 defineşte conceptul de „îngrijire de mare valoare“ (high-value care) în screeningul oncologic, punând în balanţă intensitatea acestuia (mărimea populaţiei la care este indicat screeningul, vârsta, frecvenţa testelor, investigaţiile avansate etc.) şi beneficiile/riscurile şi costurile rezultate (fig. 1). Cu alte cuvinte, înainte şi dincolo de un punct în care intensitatea screeningului se asociază cu beneficiile maxime, procesul fie nu identifică suficiente cazuri care ar putea beneficia de tratament precoce, fie identifică şi cazuri la care beneficiul este scăzut sau inexistent (vârsta foarte avansată, de pildă, contraindică intervenţiile agresive).
   Ce înseamnă, mai exact, îngrijire de mare valoare în screeningul cancerului detaliază cel de-al doilea articol2, pentru cinci patologii oncologice.
   Pentru cancerul de sân: 1. Clinicienii ar trebui să discute beneficiile şi efectele nocive ale mamografiei cu femeile cu vârsta de 40–49 de ani cu risc mediu şi să recomande screeningul o dată la doi ani doar dacă femeia informată decide acest lucru; 2. Clinicienii ar trebui să încurajeze screeningul mamografic o dată la doi ani la femeile de 50–74 de ani cu risc mediu; 3. Clinicienii nu ar trebui să includă în screening femeile sub 40 de ani sau peste 75 de ani, cu risc mediu, şi screeningul nu trebuie să includă femeile cu speranţa de viaţă mai mică de zece ani; 4. femeile cu risc mediu, indiferent de vârstă, nu vor face screening prin IRM sau tomosinteză.
   Pentru cancerul cervical: 5. Nu se va face screening la femeile cu risc mediu cu vârsta sub 21 de ani; 6. La femeile cu risc mediu, screeningul va începe la vârsta de 21 de ani, printr-un test Papanicolaou o dată la trei ani (fără teste pentru HPV); 7. Pentru femeile cu risc mediu, examenul citologic nu se va face mai des de o dată la trei ani; 8. La femeile cu risc mediu cu vârsta peste 30 de ani, care preferă testele de screening mai rare, o dată la cinci ani se poate efectua o combinaţie Papanicolaou – HPV; 9. Testarea pentru HPV nu se va face la femeile cu risc mediu cu vârsta sub 30 de ani; 10. Screeningul trebuie să înceteze la femeile cu risc mediu după vârsta de 65 de ani dacă au avut trei citologii consecutive cu rezultate negative sau două teste combinate (citologie + HPV) negative în ultimii zece ani, cel mai recent fiind efectuat în ultimii cinci ani; 11. Nu trebuie efectuat screeningul la femeile de orice vârstă dacă acestea au suferit o histerectomie cu excizia cervixului; 12. Nu trebuie efectuat screeningul prin examinare pelviană bimanuală.
   Pentru cancerul colorectal: 13. Trebuie încurajat screeningul adulţilor cu risc mediu cu vârsta de 50–75 de ani prin teste fecale de sângerare ocultă (FOBT) sau imunochimice (FIT) cu sensibilitate înaltă (anual) sau prin sigmoidoscopie (o dată la cinci ani) sau FOBT/FIT (o dată la trei ani) plus sigmoidoscopie (o dată la cinci ani) sau colonoscopie optică (o dată la zece ani); 14. Nu trebuie efectuat screening mai frecvent decât este specificat la punctul 13; 15. Nu trebuie realizat screening fecal sau prin sigmoidoscopie flexibilă la adulţii la care se efectuează screening prin colonoscopie o dată la zece ani; 16. Nu trebuie realizat screeningul la adulţii cu risc mediu cu vârsta sub 50 de ani sau peste 75 de ani şi nici la cei cu speranţă de viaţă mai mică de zece ani.
   Pentru cancerul ovarian: 17. Nu trebuie efectuat screening la femeile cu risc mediu.
   Pentru cancerul de prostată: 18. Trebuie purtată o discuţie cu pacientul (mai multe, la cererea acestuia) cu risc mediu, cu vârsta de 50–69 de ani, care întreabă despre screeningul prin PSA, pentru a-l informa pe acesta despre beneficiile limitate şi efectele nocive importante ale testului PSA; 19. Nu trebuie efectuat testul PSA la bărbaţii cu risc mediu, cu vârsta de 50–69 de ani, în absenţa unei discuţii informate cu pacientul şi dacă aceştia nu îşi exprimă clar alegerea pentru testul de screening; 20. Nu trebuie realizat testul PSA la bărbaţii cu risc mediu, cu vârsta sub 50 de ani sau peste 69 de ani, şi nici la cei la care speranţa de viaţă este mai mică de zece ani.
   Exemplul de mai sus este foarte eloc­vent. Întrebarea care se ridică este însă dacă avem societăţi ştiinţifice suficient de puternice pentru a formula recomandări similare, studiind populaţia României. Şi, mai ales, dacă avem politicieni suficient de inteligenţi încât să ceară astfel de sfaturi valoroase înainte de a semna pentru alocarea de fonduri publice într-o parte sau alta.
 
Nota de subsol
1. Harris RP et al. A value framework for cancer screening: advice for high-value care from the American College of Physicians. Ann Intern Med. 2015 May 19;162(10):712-7
2. Wilt TJ et al. Screening for cancer: advice for high-value care from the American College of Physicians. Ann Intern Med. 2015 May 19;162(10):718-25
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală